Cum purtăm o cămașă cu mânecă scurtă

În perioada verii o cămașă Polo mi se pare o opțiune mult mai bună decât o cămașă cu mânecă scurtă, pentru că cea din urmă, de cele mai multe ori se asociază cu imaginile caricaturizate ale unui mid-manager în toiul crizei vârstei de mijloc sau ale unui tatae de la izvoarele cu ape minerale.

Nu va grăbiți să dati la cârpe cămășile cu mânici scurte găsite prin dulap sau cumparate spontan. Puteți încadra această piesă vestimentara în ținuta de vară – e suficient sa aveți în minte câteva sfaturi:

  • în primul rând ar trebui să optăm pentru o cămașă slim-fit pe care o putem aranja în pantaloni. Astfel vom muta accentul spre brațe (tocmai de asta și hotărâsem sa purtam aceasta haină controversată)
  •  în al doilea rând ar trebui să fim atenți la lărgimea mânecii. Nu înțeleg ce idei despre estetică au în cap designerii și producătorii de cămăși- în multe cazuri întâlnim mai degraba niște pânze de corabie umflate de vânt. O astfel de cămașă am putea s-o păstrăm în dulap pentru vreo 40 de ani, sau până la vârsta la care chiar nu ne pasă cum și ce punem pe noi. Atâta timp cât suntem tineri o mânecă scurtă și lată ar trebui să fie un faux-pas.
  • mâneca ar trebui sa accentueze și forma bicepsului fără a îngreuna mișcarea si a vă preface într-un neajutorat ce nu poate ridica mâna până la piept.

 

Stay tuned. În curând vă povestesc despre cămașa cu mânecă scurtă în mediul corporate

Like and share, amigos, like and share